CÂND MÂNDRA MEA DOAR

CÂND MÂNDRA MEA DOARME
Când mândra mea doarme în păru-i bălai,
Când stelele tremur şi apele sună,
Răsai,
Lumină de lună!
5 Pătrunde-n ungherul duioasei odăi,
În luciul oglinzii, o, lună, coboară,
Văpăi
Vărsând pe covoare.
Privind-o smerită cum sade culcat,
10 Demonic zâmbi-vei, lumina vei trece
În pat
Pe-o marmură rece.
Privind-o o noapte întreagă, tu taci -
Priveşte cum sânii se bat şi suspină,
15 S-o-mbraci
C-un giulgi de lumină.
Şi ochiului celui în basme îi minţi,
Să-i pară că iese din arc de pilaştri
Un prinţ
20 Cu ochii albaştri.
[ 1 8 8 2 - 1 8 8 3 ]