PENTRU PAZIREA AUZULUI

PENTRU PAZIREA AUZULUI
Dacă auzi în aer cântare dulce, veche,
O taie chiar cu sila de la a ta ureche -
Căci cântecele-acestea te-nchină desmierdării
Şi-ţi leagănă simţirea pe undele uitării;
5 Se varsă înlăuntru-ţi a aerului miere
Slăbănogindu-ţi mintea şi mândra ei putere
Şi acea socoteală măreaţă-mbărbătată
A sufletului mândru o-ntunecă îndată.
Prea dulce adormire în aer curge miere
10 Şi inima-ţi bărbată devine de muiere,
Iar mintea ta cu partea ei cea nălucitoare
Nu încetează-n forme a plămădi, uşoare,
Acele chipuri mândre în cântec înţelese:
Cu chipuri pătimaşe se umple ea adese.
15 Când cântăreţii nu-i vezi ş-a fi muieri se-ntâmplă,
Atunci se bate-n tremur sângele tău sub tâmplă
Şi-n primitorii creieri îndată el încheagă
Poftite chipuri albe - femei cu firea dragă.
Nu fluieraţi de-aceea urechii-n versul iambic:
20 Picioru-uşor se mişcă, în saltul ditirambic,
Fără de rânduială, şi dulce şi molatec,
Ca ceara ea îţi face sufletul muieratec.
De vrei să scapi de ele, de-urmarea lor amară,
Astup-a ta ureche tu singur chiar - cu ceară.
25 Nu spune-un basmu numai poetul cel vorbăreţ
De eroul Odissev cel mult meşteşugâreţ;
Şi-au astupat cu ceară urechea, să se culce,
La glasul de sirenă adormitor de dulce,
Ş-astfel putut-a numai corabia-i s-o poarte
30 Pe lângă a lor ostrov aducător de moarte;
Dori pază şi sie, urechei, înţeleptul,
Cu gândul să-şi ferească şi inima şi pieptul.
Căci far' de rânduială e al femeiei vers,
Ca de pe-o tablă gândul din minte ţi l-a şters:
35 Te farmecă, urechei neavând învălitoare,
Sirena desmierdării de moarte purtătoare.
185
Cu drept cuvânt de-aceea se prihănesc de carte
Asirienii antici din Asia departe,
Ce nu se-mbată însă [nicicând] cu dulce vin
40 Ci [cu] cântări molateci, cu-al glasului suspin.
Ei schilozesc băieţii ca glasul să-l subţie,
Ca gura lor ca gura muierilor să fie.
Păreau c-a lor fiinţe sunt cu muierea gemeni,
Cântau cu glasul dulce şi rugător asemeni.
45 La cânturi desfrânate ei ascultau cu haz,
Se îmbătau de patimi, se îmbrăcau cu-atlaz
Şi numai în odihnă şi-n desfătări de rând,
Culcaţi pe sub umbrare, trăiau ei putrezind
În dulce lenevire şi nu erau destoinici:
50 S-asculte glasul aspru al trâmbiţei războinici:
Hrănindu-şi nălucirea cu gânduri moi, băieţii,
Să pară cântăreţe - că li sunt cântăreţii.
Cu cele-ndulcitoare a oamenilor glasuri,
Cu zicători s-asamăn' şi glasul cel de pasări.
55 Ba-mpătimit se poate să fie omul oare
Pentru jivine-adesea şi necuvântătoare.
Onorie-mpăratul mai mult iubea acuşa.
Decât cetatea Roma - pe Roma căţeluşa.
Mai mult decât pe oameni, inimi împătimite
60 Iubesc flori, iubesc păsări cu penele-mpistrite.
Sunt oameni care vecinie cu oameni nu se-mpac.
Şi Xerxes se-ndrăgeşte mai iute de-un copac:
Platanu-mpodobeşte el ca pre o mireasă
Şi spânzură în crenge gherdamuri mult frumoasă;
65 De ramuri el atârnă cercei şi cu inele
Şi rădăcina vezi-o înfrumuseţând braţele
Şi vârfu-ncununează surguei împărăteşti...
(Să semene cu-o mândră crăiasă din poveşti).
Şi-astfel împodobindu-l, el rădăcina-adapă
70 Cu o mult preţioasă, mirositoare apă.
Spre a-şi păzi mireasa de orice ochi obraznic,
Străjeri el pune-n poartă, aproape pune paznic,
Iar despre-un alt se spune, că mult au îndrăgit
P-un chip pe care singur cu mâna I-a cioplit:
75 Sărută-mbrăţişează el propria făptură
Şi singur se jertfeşte cu sufletul pe gură.
[ 1 8 7 6 ]