CĂTRE MERCUR

CĂTRE MERCUR
(ODE, III, 11)
O, Mercur, a cărui poveţi deprinse-un
Amphion, urnind după cântu-i pietre,
Şi tu liră, care-n cald avânt din şapte
Coarde suna-vei,
5 Templelor, ospeţelor mari amică -
Nu c-altdată, fără de grai - o, spune-mi
Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i
Plece urechea.
Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă,
10 S-o atingi chiar nengăduind. Nu ştie
Rostul nunţii; crudă rămâne pentru-a
Soţului patemi.
Tigri după tine se iau şi codri,
Râul care fuge spumând opri-l-ai,
15 Alintându-l, fere-ndărăt portarul
Orcului groaznic,
Cerber ce cu sute de şerpi în creştet
Ca ş-al furiilor, exalează ciumă
Pe când spume fac şi venin tustrele
20 Limbile gurii.
Chiar Ixion, Tytios chiar în silă
Au zâmbit, deşartă rămas-au urna,
A lui Danau fiici auzind cântarea-ţi
Fermecătoare.
170
25 Lyde-ascultă crimele-acelor fiice,
Căci pedeapsa lor e să umple vasul,
Ce de-a pururi fără de fund se scurge -
Soarta-ndelungă
Urmăreşte crimele mari în iad chiar;
30 Căci păcat mai nelegiuit putè-s-ar
Decât moarte soţilor lor cu aspru
Fier să le deie?
Una numai, demnă de-a nunţii faclă,
Vicleni frumos pe cumplitu-i tată,
35 Strălucind vestită de-atunci prin secoli,
Nobila fiică!
-Scoli - ea zise, tânărul soţ trezindu-şi -
Scoli să nu-ţi dea somnul de veci de unde
N-aştepţi. Fugi de socru-tău, de surori ce
Fără de lege,
40 Ca leoaice cari surprind juncanii,
Mirii lor ucid... numai eu mai blândă
Nici în tine dau, nici voi a te ţine-n
Negrele ziduri...
45 M-o-ncărca părintele meu cu lanţuri
Pentru că-ndurare avui de-un biet om
Sau pe-un vas trimite-mă-va departe-n
Câmpii numidici.
Fugi oriunde ochii te duc ori vântul
50 Până-i noapte, până veghează Venus,
Mergi cu bine. Ţine-mă minte... sapă-un
Vers pe mormântu-mi.
[13 8 0]