MINTE ŞI INIMĂ

MINTE ŞI INIMĂ
I
- Ce priveşti în jos smerită,
Că te mânii te prefaci,
Când îţi zic ca el îţi place
Şi că tu de mult îi placi.
5 Voi jucaţi în comedie
Rolul vostru de-nţelept,
Dar de ce unul la altul
Vă uitaţi atât de drept?
10
De ce, când pe neaşteptate
El soseşte uneori,
Rumenirea face locul
Unei gingaşe palori;
Si priveşti cu ochi nesiguri.
Sânul creşte far' să vrei?
15 Dar vă stingeţi dupăolaltă...
Comedie, dragii mei...
Parcă-l văd cum vine ice,
Sade-n veci pe-acelaşi jăţ
Şi la tine îşi îndreaptă
20 Ochii negri şi şirăţi.
Şi când credeţi cum să nime
Dimprejur nu vă ia sama,
Numa-atunci vă daţi în petic
Şi vă arătaţi arama.
271
25 Eu vă văd de pe sub gene:
Ochi-n ochi priviţi fierbinte
Şi de dragi unul altuia
Conversaţi fără cuvinte
Cine nu v-ar şti, copilă,
30 Da, v-ar crede neam de sfinţi.
Şi să staţi numai l-atâta...
Bine? Sunteţi voi cuminţi?...
- Taci, mătuşă, tu mă superi,
De-i vorbi mai mult eu rug.
35 Ce se pare că-i iubire
Nu-i decât prieteşug.
- De prieteni, se-nţelege,
Vă-nşelaţi cu mult sistem.
Şi de dânsul nu pe-atâta,
40 Dar de tine mai mă tem.
Pân-acum pornirea voastră
Aţi ştiut să o mascaţi
Şi în sufletele voastre
Cu durere vă iubeaţi.
45 Promiţând unul altuia
Cum că nu veţi mai iubi,
Voi gândeaţi c-o să rămâie
Astfel până veţi muri.
Şi-n această mângâiere,
50 De pe-o zi pe alta, voi
Trăgăniţi o fericire
Dureroasa, amândoi.
Fiind siguri unul de-altul
Să promiteţi fu uşor
55 Cum că nu o să mai faceţi
Alianţe de amor.
272
Dară azi pui capăt tragic
Astei stranie poveşti...
- Doamne, Doamne, mătuşico,
60 Nu ţi-i greu să mai vorbeşti?
- Nu mi-i greu, căci eşti în stare
Să sfărâmi ca un... copil
Jucăria-ncântătoare
A frumosului idil.
65 Când vă văd mergând alături,
Vă zâmbiţi şi vă privesc
Şi când credeţi câte spuneţi,
Eu fac haz şi-ntineresc.
Voi, gurmanzi ai drăgostirii,
70 Cu reţeta cea mai bună
Învăliţi amoru-n vorbe,
Clevetindu-l împreună.
Şi feriţi de ochii lumii,
Între rariştea de brazi,
75 Voi mergeţi când vine sară,
Tu eşti rumănă-n obraz
Şi atâta bucurie
Văd în ochii tăi cei mari...
Nu lipseşte decât nunta
80 C-un taraf de lăutari.
În zădar oare Teodor
Scrie-a codrului poveste?
Şi atât de rău îi pare
Că băiet el nu mai este?
85 Că nu vreţi a da pe faţă
Dulcea taină înţeleg,
Căci cu-atâta e mai dulce -
Dar un capăt nu aleg.
273
Şi ce bine aţi petrece
90 Azi, când viaţa vă zâmbeşte,
Cum în vremea mea Conachi
O spunea pe bătrâneşte:
„Prin pustii şi munţi sălbateci,
Prin prăpăstii, râpi, ponoară,
95 Unde-n albiade stâncă
Sună blândele izvoară;
Acolo unde natura
Cu puterea ei măreaţă
Răspândit-au pretutindeni
100 Bucurie şi viaţă;
Unde brazii cei de fală
Se înalţă cu trufie,
Unde zmeura şi mura
Au a lor împărăţie;
105 Unde toate împreună
Strigă: «Vino, te opreşte!»
Acolo amorul cheamă,
Acolo vin' de iubeşte.
Acolo ochiul zavistnic
100 Nu mai are vo putere:
Nu-i jignire în iubire,
Ci noroc şi mângâiere."
Ţie-ţi trebuie vecinul;
Teodor e pentru tine:
115 Liniştit, cam mizantropic
Ş-apoi îl iubeşti, ştiu bine.
Ţie-ţi place poezia,
El lucrează versuri bune.
Toate versurile sale
120 Tu pe muzică le-i pune.
274
De-i cânta veţi face duo,
Glasul vostru se combină;
De te-ai pune la piano
Te-a-nsoţi din violină.
125 Tie-ţi place moşioara,
Pe a ta [vrei] s-o lucrezi,
Iar el ştie plugăria -
Gospodar e, precum vezi.
Moşioara lui altdată
130 Era tot părăduită,
Vezi acuma ce-i aduce,
Cât de bine-i rânduită.
Aşadar, nu sta la gânduri,
Pre uşor alegi din două,
135 Eu îţi zic să-ţi iei vecinul,
Ie-l cu mâinile-amândouă.
- Toată ziua se închide
Prin autori mâncaţi de molii
Si îl vezi întotdeauna
140 Cumu-i plin de colbul şcolii.
- Dar nu vine-n toată sară?
- Vine. Poate i-i urât.
S-apoi nu ştii cum că fusta
Femeiască-o au... urât?...
145 -Pentru?
- Ştiu eu care-i cauza?
- Pentru că în lumea toată
Numai una-i este dragă.
Vezi aşa, aşa e, fată.
- Ş-acea una?
- Acea una
150 Stă naintea mea şi coase
Si de-i spun că este astfel
Se preface mânioasă.
275
- Frumuseţi să spariu lumea,
Precum însăşi vezi, nu am.
155 Deci în cumpănă pun toate
Şi le măsor dram cu dram.
Ş-am văzut că-i mult mai bine
C-un moşneag să mă cunun
Decât iar să-mi risc eu pacea
160 C-un berbant ori c-un nebun.
Eu susţin că orice casă
Din convenţie se face:
E mai multă fericirea
Căci într-însa este pace.
165 - Pace? Da' cunoşti moşnegii?
Scârţâiesc neîncetat.
Ba-i bolnav, ba n-are vreme
Să te ducă la primblat.
De faci muzică el cască,
170 Dacă râzi el e ursuz,
Să vorbeşti de orice-i voie,
Da' nici gura nu-i auzi.
Când s-apropie, drăguţă
Fată! - funia de par,
175 Atunci chin! Moşneagu-ntr-una
Scârţieşte ca un car.
Nu doresc, nepoată dragă,
Să ajungi la aşa hal...
Ştii ce pace e aceea?
180 E tăcerea din spital.
Alta-i pacea sufletească
Care e rodul iubirii -
Şi acolo e tăcere.
Dar tăcerea fericirii.
276
185 Tu lucrezi iar el acasă
Poate sta, poate lucra,
Dar din când în când aruncă
Ochii lui asupra ta.
190 Şi se uită lung la tine.
Doamne! limpede mai ştie
Cum că fără tine lumea
I-ar fi chiar ca o pustie.
Vii la spate, vezi ce scrie,
Peste şiruri tu alergi,
195 Îi iei pana chiar din mână,
Singură vo vorbă ştergi.
Şi să crezi că ştears-o lasă
Dacă tu vei zice: nu.
Te aprobă căci în minte-i
200 Şi în inimă eşti tu.
II
Îi zic: mă lese-n pace,
Nu voi să mă cuprindă;
Iar el râzând răspunde:
205 - O, uită-te-n oglindă
Şi spune-mi dacă omul
Găsind în a lui viaţă
Odor aşa de dulce
Nu l-a cuprinde-n braţă?
Îi zic; mă lese-n pace.
210 Ce are cu-a mea gură,
Cu ochii mei ce are,
De-a merge nu se-ndură?
Iar el râzând răspunde
Că nu cunoaşte mila;
215 De nu-i voi da de voie
Mi-o ia el cu de-a sila
277
îi zic: mă lese-n pace.
Căci inima mă doare,
Fiorul mă sfârşeşte
220 Şi cad de pe picioare.
Iar el răspunde... - vorba-i
De lacrimi pare [plină] -:
- De vrei un leac, iubită,
La inima-mi tu vină.
III
ANA
225 Povesteşte chiar din capăt să te văd dacă o ştii...
MUŢI
E! Achil şi Agamemnon îşi spunea grobienii.
Şi atunci bătrânul Nestor prinde-a spune la poveşti,
Pe-amândoi îi probozeşte cu cuvinte bătrâneşti,
Împrejur sta toţi elinii, steteau preoţii şi regii
230 Iară Nestor ţine una... ştii mata cumu-s moşnegii.
Iar Achil pe Agamemnon suduindu-l zice: „Câne!
Mi-i lua tu pe Brizeis, dar uitată nu-ţi rămâne.
Las' tu, lasă, măi jupâne, ştiu eu bine ce-am să-ţi fac,
Să-mi cazi tu odată-n labe, ş-apoi las', că-ţi viu de hac."
ANA
235 Bun, frumos! Dă-i înainte! suduie ca un muscal.
MUŢI
Singură ai spus, mamaie, că Homer îi natural,
Si ne-ai zis să spunem toate, ia aşa cum se grăieşte,
Ş-apoi tot eu îs de vină?
ANA
Natural, nu mojiceşte.
Spune tu, Bibi...
BIBI
Mamaie, eu ştiu tocmai cum e-n carte.
ANA
240 Şi aşa se şi cuvine, spune, Bibi, mai departe.
278
245
250
BIBI
Cum Achil şi Agamemnon înde ei se tot sfădeu,
Vine Nestor ş-amânduror le ţinu apoi de rău:
Pe-Agamemnon îl împacă, pe Achil îl îmblânzeşte,
Ca acesta pe Brizeis să o dea se învoieşte,
Dar îi spune dinainte să nu cerce de cumva
Preste Brizeis, din avere-i să s-atingă de ceva...
Iar Ulis luă pe Chriseis, şi-n corabie suind,
Merge la preotul Chrise, fata-n mâinile lui dând,
I-a adus tauri de jertfa, şi convoi iar la achei
Cu preotul lui Apolo să-i împace iar pe ei.
ANA
Vezi, mă badeo, cum se spune? Limpede, frumos, cu şâr.
MUŢI
Ce mai treabă; a-nvăţat-o pe de rost din fir în păr.
ANA
Tu nu ştii să-nveţi tot astfel... Te opreşte cineva!
Dară nu vrea cuconaşul, asta-i... Spune, fata mea.
BIBI
Crainicii lui Agamemnon, ei asemeni se luară
Pe Brizeis s-o aducă... dar Achil stătea afară,
Lângă cort, şi să i-o ceară frică li-i şi nu le vine.
Ci Achil nu-i mai încearcă şi cu ea de mână vine.
Şi le-o dă în seamă...
MUŢI
Prostul! Numai gura îi de el.
De-o iubeşte pe Brizeis, de ce-o dă ca un mişel?
I-aş fi dat eu lui mireasă... - să fi fost eu acold -
Îi umpleam de bodaproste, de nu ştiau încotro,
Îi făceam pe toţi tocană, rupeam gâtu ca la vrăbii
Şi-mi duceam apoi acasă Mirmidonii pe corăbii.
ANA
265 Foarte rău şi fără cale, dragul meu... (Şi nu-ţi ascunz)
Chiar nesuferit eşti astăzi, îndărătnic şi - răspunzi.
Povesteşti prost... Din franceză mai că n-ai ştiut nici bechi.
Doamne, cum nu ai un dascăl, să te tragă de urechi.
Mergi, Bibi, la Marioara ca să-ţi dea ţie plăcinte,
Iară leneşului celui chiar nimic, să ţie minte.
255
260
270
279
MUŢI
Dar de ce-a dat pe Brizeis, spune, mamă, îi cu drept?
Să fi fost a mea, mămuţă, eu cu toţii dedeam piept.
Ai spus singură că dânsul pe Brizeis o iubea...
Câtu-i lumea şi pământul n-o luau din mâna mea.
ANA
275 Eu ţi-am spus-o, şi-o spun încă şi ţi-oi spune vreme multă
Cum că omul cel de treabă urmă mintea ş-o ascultă,
Judecă întotdeuna, nu se îndărătniceşte...
MUŢI
Minte, minte! să i-o deie dacă-atâta o iubeşte...
BIBI
„Judecata totdeuna decât dragostea-i mai sus":
280 Ast-ai zis-o mai deunăzi... vezi, ţin minte ce mi-ai spus.
ANA
(o sărută)
Draga mamei... Eşti de treabă... şi înveţi aşa frumos!
Nu ca cela, ca jupânul îndărătnic şi lenos.
MUŢI
Spune, mamă, câte-i spune şi eu totuşi ţi-oi răspunde:
Mintea, nu zic ba, frumoasă-i numai că eu nu ştiu unde-i.
285 Dară vezi tu, mămucuţă, eu vin iar la vorba mea:
De eram Achil, pe Brizeis nimeni nu mi-o mai lua.
ANA
(ameninţând)
Mimi!
MUŢI
Mânie-te, mamă, zi ce-i vre... zi la femeie
Nu numai plăcinte, dară, nici mâncare să nu-mi deie
Şi să mor de foame, totuşi, de-ar veni vro unu-aice
290 Să te ia cu sila... iară mintea ceea ce mi-ar zice
Dă-o, dă-o pe mamaia... nu te dau să ştiu că mor.
ANA
(îl bate pe obraz)
Îndărătnicule!
MUŢI
Vezi tu, pentru tine, un odor,
Dau război cu toată lumea ca Bogdan-vodă cel chior.
280
ANA
Aide, mergi, iubire chioară, mergi la Măria, dă-mi pace.
295 Astăzi încă treacă-meargă! Dar alt' dată nu mai face.
Nu mă duc...
Nu vrei plăcinte?
MUŢI
ANA
MUŢI
Nu acum, să-ţi spun ceva...
Da' aşa-i că nu te superi?... Zi că nu te-i supăra.
Spune, de...!
ANA
MUŢI
Cum aş începe... Doamne? Doamne-ah, mămucuţă,
Tare eşti tu frumuşică, nu ştiu cum, şi eşti drăguţă
300 Decât cum nu se mai poate, cum nu e altă mămiţă...
ANA
Ce vrei, Mimi, spune-odată...
MUŢI
Să spun? Da? Dă-mi o guriţă.
ANA
Atât?
MUŢI
Da. Şi încă una, şi-ncă una, nu ştiu cum
Da-mi eşti dragă fără samă...
ANA
Haide, Mimi. Pleac-acum,
Dă-ne pace...
MUŢI
Tu nu crede că-s aşa de rău copil,
305 Ştiu poveste mai frumoasă decât cea a lui Achil,
Eu ştiu una de la moşu: a pădurilor poveste
Şi frumoasă, şi frumoasă, cum n-au fost şi nu mai este.
ANA
Aşadar, moşu Teodor; spune dar, micuţul meu
281
MUŢI
Ceva nou, n-ai auzit-o pân-acuma, numai eu.
(loc liber pentru a i n t e r c a l a
P O V E S T E A CODRULUI)
ANA
310 Aide, Mimi, mergi acuma... să veniţi când v-oi chema.
MĂTUŞA
Mie nu-mi dai o guriţă?
MUŢI
Nu-mi eşti dragă ca mama...
IV
- Ce copil vioi e Mimi, ce drăguţu-i...
- Mătuşica,
E-ndărătnic, tară minte, tocmai d-asta îmi e frică.
- De n-ar fi ca al tău tată, care - Dumnezeu să-l ierte -
315 Mi-a făcut viaţa amară cu-ndărătnicele-i certe...
- Ce cuminte este Bibi...
- Da, cuminte! ca şi tine.
Ca şi tată-său maiorul... Ţine minte foarte bine
Tot ce-i spuneţi...
- C-ar aduce aşa mult cu dânsul? Nu,
Nu găsesc asemănare aşa mare.
- Da, da! Vezi tu,
320 Nu îi seamănă-n afară. înlăuntru. Numai minte.
Nu vezi tu cum momiţica repetează la cuvinte
Ce le-aude de la dânsul, de la tine: „Mai prejos
E iubirea decât mintea..." Izbutit-ai ca pe dos
Să o creşti, nepoată dragă...
- Iară vii la vorba veche.
325 - Şi de ce nu? Să ştiu, dragă, că-i surzi de o ureche,
Totuşi cred de datorie, ca să-ţi spun a mea părere,
Căci te văd de mult schimbată...
Mai cu samă - ce plăcere -
De-o bucat' de vreme-ncoace... de când fuşi la Bucureşti.
Cât erai tu de cuminte, azi pe zece părţi tu eşti.
330 Cine ştii cu cine-acolo tu te vei fi întâlnit,
Ce discursuri înţelepte cu-nvăţaţii ai croit,
Mai ales cu al tău frate, pre iubitul meu nepot,
Dar destul că de arunce a pricepe nu te pot.
Si destul că pot prepune, că nepotul meu stricat
335 În aceste conferenţe rolu-ntâi 1-a fi jucat...
282
340
345
350
355
360
365
370
-Drept c-aşa-i, dar numa-n jocul rezonabil ce-am avut;
Roiu-ntâi îl joacă altul.
- Altul? Poate c-am ştiut.
Jocul vostru rezonabil să nu iasă, de, cumva,
Joc copilăresc şi ţie şi la altul careva.
- Bine-mi pare'cum că vorba chiar la asta ai adus.
Căci şi eu păstrez o taină cam de mult şi nu ţi-am spus
C-atingând pe mai mulţi oameni n-am putut-o da pe faţă.
Dar cum tu ai apucat-o mă scuteşte de prefaţă.
- Un secret? însă secretul eu de mult l-am priceput.
- Cum? ai observat?
- Da, doară nu mă crezi că sunt de lut.
Deci te rog, fii aşa bună, nu lăsa să mai aştept
Şi să văd de au pătruns-o taina ochiu-mi înţelept.
Aşadar, fără prefaţă, spune-mi iute...
- Mă mărit.
- Te măriţi, mă rog, cu cine, draga mea?
- Ai auzit,
Cred, de d. Stelineanu?
- Căpitan d-infanterie...
- Aşa; unchiu-său...
- Ministrul! Bine, fată, ce ţi-i ţie...
Doamne, iartă-mă! Dar bine, serios vorbeşti tu, fată?
Nu zic... înţeleg prea bine cum îi treaba asta toată.
Ai avut proces la curte, petiţiuni ai scris ades
Într-un stil plin de sentenţe, prea cuminte şi ales
Si bătrâna escelenţă s-a-ndrăgit de-al tău condei,
Iară frate-tău ce-n mintea ta a pus atât temei
I-au şi spus desigur cum ca tu eşti văduvă şi bine
Ţi-ar pare ca escelenţă să te ieie chiar pe tine.
- Până astăzi nu ţi-am spus-o, căci i-am fost făgăduit
Şi frăţine-meu şi altui să ţin lucrul tăinuit.
- Şi când vine escelenţă?
- Astăzi vine, înspre sară.
- Potrivite sunt acestea? Bine faci tu? Bine dară.
- Să-ţi spun, dragă mătuşica. Când întâi m-am măritat,
Am facut-o din iubire. Bine oare mi-a îmbiat?
Si maiorul se-nsurase din iubire-ntâia dată,
Cum i-a mers lui poate bine... aşa-i lumea asta toată
Si fiindcă am nevoie de un sprijin, de-un azil
Şi fiindcă n-am pe nimeni decât numai pe copil,
Mă mărit, să pot cu tine a trăi în Bucureşti
Şi să-mi cresc copilul bine.
- Altfel nu-ţi închipuieşti
Cum că poate fi. Ascultă, dar maiorul ce va zice?
- El? Dar bine, ce-i cu dânsul? El rămâne tot aice.
Iară vii la vorba veche?
- Viu şi voi veni, vezi bine.
283
375 Tu-l iubeşti, el te iubeşte, ce-o să facă fără tine?
- Doamne, Doamne, mătuşica, hai să zicem că-l iubesc.
Nu ţi-am spus că din iubire nu mă mai căsătoresc?
Judecata, mătuşica, judecata este tot.
Hotărât-o-am odată, d-a mă-ntoarce nu mai pot.
380 Câte-am tras în astă lume nu voiesc să le mai trag,
La iubire nu mai caut, fie-mi orişicât de drag.
Dară nu-l iubesc... În urmă şi maioru-i juruit
Cum că de a doua oară nu se-nsoară din iubit.
- Lasă-mă cu juruinţă, judecată, hotărâri.
385 Căci acestea nu-s nimica contra gingaşei iubiri.
Voi, în crudă tinereţă, amândoi nenorociţi,
Voi, cu inimi simţitoare, ce atât vă potriviţi,
Amândoi amici cu codrii nebunii v-aţi pus în cap
Încât ochii-a vă deschide eu, mătuşa, nu am cap.
390 Dară fost-au din iubire cea dentâi căsătorie?
Înclinare, simpatie - mai ştiu ce a vrut să fie? -
Dar destul c-acea simţire voi amor o botezarăţi
Şi să vă feriţi de dânsul de a pururi vă jurarăţi.
Eu am visat, nepoţică, multe şi mai multe poate
395 Decât tine, decât dânsul, [dară] cu aceste toate
Eu îţi spun că acel tânăr, ce-n junie mi-a jurat
Un amor fără de capăt, jurământul n-au călcat
Şi atuncea când bătrânul pe vecie-au adormit,
Eu numai ştiam în mine cât de mult m-au fost iubit.
400 - O escepţie, mătuşă...
- O escepţie? Dar voi
Poate nu sunteţi tot astfel, tot escepţii amândoi?
Raţiune întrupată, tu... Ascultă, fată hăi,
Ce sunteţi copii... Sau altfel; fiţi copii însă nu răi,
Nu copilăroşi, nu astfel, urmaţi inimelor voastre:
405 Numai inima-i izvorul fericirii vieţii noastre.
- Lasă inima, mătuşă... Cum gândeşti să mă abaţi
De 1-a mea făgăduinţă?
- Bine, fată, nu vă daţi,
Dar ţi-oi spune încă una... Escelenţa e bătrână
Şi e plină de podagră, îmbla tot cu cârja-n mână.
284