PREOT ŞI FILOSOF

PREOT ŞI FILOSOF
10
15
20
25
30
Căci n-avem sfinţii voştri, voi ne mustraţi, preoţi,
Deşi de-a voastră tagmă suntem şi noi cu toţi...
Şi nouă vânătoarea de aur şi mărire
Ne-nsamnă-n astă lume a R^ăului domnire;
Si nouă-nghesuirea pe drumu1 spre plăcere
În suflet naşte scârbă şi inimei durere;
Şi noi simţim că suntem copii nimicniciei,
Nefericiri yvârlite în braydele veciei...
Şi sufletu-ne-n tremur, ca marea se aşterne
Tăiat fiind de nava durerilor eterne;
Ca unde trecătoare a mării cei albastre,
Dorinţa noastră — spuma nimicniciei noastre;
Şi noi avem o lege — deşi nu Dumneyeu —
Simţim că Universu-l purtăm şi prea ni-i greu:
Ştim a fi strănepoţii acelui vechi păcat
Ce seminţia Cain în lume-o a creat.
De n-o-mbrăcăm în pilde e semn c-am înţeles,
Că-n noi este credinţă, ce-n alţii e eres.
Căci eretic tiranul, ce Crucii se închină,
Când oardele-i barbare duc moarte şi ruină;
În van cu mâni uscate se roagă, ţiind strana,
Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana;
Degeaba lângă patu-i alături stă sicriul,
Când gloatele-i pe lume au tot întins pustiul.
Ce Dumnezeu e-acela care-ar putea să-l ierte
Că ţări întregi schimbat-au în întinsori deşerte?
Şi eretic e-acela ce rasa v-o sărută,
Când ura-n a lui suflet, de veche, e stătută?
În van cercaţi a-i drege, căci răi rămân de-a valma
Şi trebuie ca soarta să-i spulbere cu palma,
Din visul să-i trezească, cu care-i înconjoară
Demonul lumii-acestei, com^dia-i bizară.
Nu ne mustraţi! Noi suntem de cei cu-auzul fin
Şi pricepurăm şoapta misterului divin;
5
7
35 Urmaţi în calea voastră mulţimii de absurzi
Şi compuneţi simfonii şi imnuri p pentru surzi,
Ascuteţi adevărul în idoli, pietre, lemn,
Căci doar astfel pricepe tot neamul cel nedemn
Al oamenilor zilei sublimul adevăr —
40 Ce voi spuneţi în pilde, iar noi l-avem din cer.
[