RUGĂCIUNEA UNUI DAC

RUGĂCIUNEA UNUI DAC
Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâne, nici ieri, nici totdeauna,
Căci unul erau toate si totul era una;
Pe când pământul, ceriul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată -
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?
El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
10 Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet si lumii fericire,
El este-al omenirii izvor de mântuire:
Sus inimele voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!
15 Şi el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
Si inima-mi împlut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am a lui mers
Şi-n glas purtat de cântec simţii duiosu-i vers -
Şi tot pe lângă-acestea cerşesc înc-un adaos:
20 Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!
Să blăsteme pe-oricine de mine-o ave milă,
Să binecuvânteze pe cel ce mă împila,
S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă râdă,
Puteri să puie-n braţul ce-ar sta să mă ucidă,
25 Ş-acela între oameni devină cel întâi
Ce mi-ar răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.
256
5
Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
Pân' ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec,
Că-n orice om din lume un duşman mi se naşte,
30 C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte,
Că chinul şi durerea simţirea-mi a-mpietrit-o,
Capot să-mi blăstăm mama, pe care am iubit-o
Când ura cea mai crudă mi s-apăre amor...
Poate-oi uita durerea-mi şi voi pute să mor.
35 Străin şi făr' de lege de voi muri — atunce
Nevrednicu-mi cadavru în uliţă l-arunce,
Ş-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să amuţe cânii, ca inima-mi s-o rumpă,
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
40 Îndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă!
Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţămesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
Să cer a tale daruri, genunchi şi frunte nu plec,
Spre ură şi blăstemuri aş vre să te înduplec,
45 Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă
Şi-n stingerea eternă dispar fără de'urmă!
[18 7 9]