POVESTEA TEIULUI

POVESTEA TEIULUI
- Blanca, ştii că din iubire
Far' de lege te-ai născut;
Am jurat de la-nceput
Pe Hristos să-l iei de mire!
5 Îmbrăcându-te-n veşmântu-i,
Lepădând viaţa lumii,
Vei spăşi greşala mumii
Si de-o crimă tu mă mântui.
— Traiul lumii, dragă tată
10 Cine vor, aceia lese-l,
Dară sufletul mi-i vesel,
Tinereţa luminată;
Danţul, muzica, pădurea,
Pe acestea le-ndrăgii,
15 Nu chiliile pustii
Unde plângi, gândind aiurea!
- Ştiu mai bine ce-ţi prieşte,
Cum am spus, aşa rămâne;
Pentru drumul cel de mâne
20 De cu azi te pregăteşte!
Mâna ea la ochi şi-o ţine,
Toate minţile-şi adună,
Să ia lumea-n cap, nebună,
Parc-atâta-i mai rămâne.
196
25 Calu-i alb, un bun tovarăş,
Înşeuat aşteapt-afară,
Ea picioru-l pune-n scară
Şi la codru pleacă iarăşi.
Sara vine din arinişti,
30 Cu miroase o îmbată,
Cerul stelele-şi arată,
Solii dulci ai lungii linişti.
Dar prin codri ea pătrunde
Lângă teiul vechi şi sfânt,
35 Ce cu flori pân-în pământ
Un izvor vrăjit ascunde.
Îngânat de glas de ape
Cânt-un corn cu-nduioşare
Tot mai tare şi mai tare,
40 Mai aproape, mai aproape;
Iar izvorul, prins de vrajă,
Răsărea, sunând din valuri;
Sus în codri de pe dealuri
Luna blândă ţine strajă.
45 Ca din farmec ea tresare,
Şi privind uimită-n lături,
Vede-un tânăr chiar alături,
Pe-un cal negru e călare...
Oare ochii ei o mint,
50 Sau aievea-i, adevăru-i?
Flori de tei el are-n păru-i
Şi la şold un corn de-argint.
Ea privi atunci în jos,
Trece mâna pe la tâmple,
55 Iară inima-i se împle
De un farmec dureros.
197
El se da tot mai aproape
Şi cerşea copilăreşte;
Al ei suflet se răpeşte
60 De închide-a ei pleoape.
Cu o mână îl respinge,
Dar se simte prinsă-n braţă,
De-o durere, de-o dulceaţă
Pieptul, inima-i se strânge.
65 Ar striga... şi nu se-ndură,
Capu-i cade pe-a lui umăr,
Sărutări fără de număr
El îi soarbe de pe gură;
O desmiardă ş-o întreabă
70 Iar ea faţa şi-o ascunde,
Şi aşa de-ncet răspunde
Cu o voce dulce, slabă.
Tot alături călăresc,
Nu au grija nimăruia,
75 Şi de dragi unul altuia
Ei din ochi se prăpădesc;
Se tot duc, se duc mereu,
Trec din umbră, pier în vale,
Iară cornul plin de jale
80 Sună dulce, sună greu.
Blăndu-i sunet se împarte
Peste văi împrăşţiet,
Mai încet, tot mai încet,
Mai departe... mai departe.
85 Sus în brazii de pe dealuri
Luna-n urmă ţine strajă,
Iar izvorul, prins de vrajă,
Răsărea sunând din valuri.