TAT TWAM ASI

TAT TWAM ASI
Fiică gingaşă de rege, când în haina ta bogată
Treci în faeton de gală şi te mlădii zâmbitoare,
Cum din frunzele-nfoiate râde proaspătă o floare,
Toată lumea ce te vede e de tine-nseninată.
5 Zbori cu sase cai ca vântul şi răsai ca aurora.
Cu căciulele în mână şi cu gurile căscate,
Oamenii salută-n cale pământeasca zeitate.
Tu te-nchini. Te simţi născută spre norocul tuturora.
Dar deodată în mulţime tu fixezi ochiul tău mare.
10 De o umbră-nfiorată e gândirea ta cuprinsă...
O femeie de pe stradă şi-a-nălţat privirea-i stinsă
înspre tine... fără ură, făr-amor, fără păsare.
Tu? Unde te-apropii codrul se preface în grădină,
Întristarea-n bucurie, bucuria-n fericire...
15 Secolii coroanei tale cu regală strălucire
Pot să scoată grâu din pietre şi palate din ruină.
Ea? născută-ntr-o cămară în mizerie obscură,
N-auzi nici glas de mumă, nici a preoţilor psalme...
S-a trezit cu comedianţii cum juca bătând din palme,
20 Pe-a pierzării căi părinţii o-ndreptară ş-o vândură.
Ea? De-o intra în templu, sub negre boltituri
Al morţii spirit doară îl simte în tăcere,
Căci nu-nţelege blândul cuvânt de mângâiere
Din paginile unse a sfintelor scripturi.
18
25 Ce-nseamn-acele candeli ce ard în orice colţ
Sub chipuri mohorâte cu-adânci şi slabe fete?
Ce-nseamn-acea cântare pătrunsă de blândeţe,
Ce împle tânguioasă puternicile bolţi?
Rugămu-ne-ndurărilor,
30 Luceafărului mărilor!
Din valul ce ne bântuie
Înaltă-ne, ne mântuie!
Privirea adorată
Asupră-ne coboară,
35 O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Mărie!
Răpită de duiosul organelor avânt,
Pe cartea cea de rugă alunec-a ta dreaptă,
40 Iar ochii tăi cei umezi la ceruri se îndreaptă.
Ea?... cade în mulţime cu faţa la pământ.
De-ai muri copil de rege de-ale florilor miroasă,
Ca de marmură un înger sub holtirile înalte,
Pe un catafalc depusă - un popor ar plânge-ncalte,
45 După sufletul tău dulce, după sfânta cea frumoasă.
Ea? dacă va cădea moartă într-o noapte de beţie
Prin ciocnire de pahare şi prin danturi desfrânate...
Vre un cioclu de pe uliţi va-ncărca-o-atunci în spate,
Dară nici în moarte însăşi linişte nu va să-i fie.
50 Nu. Nici maiestatea morţii nu sfinţeşte pe sărac...
Căci scheletu-acela care a purtat ast-avuţie
De amar şi de durere, preparat de-anatomie,
Va face-un pedant dintr-însul... Iar în urmă, într-un sac,
Va fi aruncat în groapa cea comună. O scânteie
55 Ce-a pierit fără de urmă. Şi cu toate astea-i semeni
Ca şi lacrima cu rouă. Parc-aţi fi surori de gemeni:
Două vieţi în două inimi, dar o singură femeie.
[1880]