EA-ŞI URMA CĂRAREA-N CODRU

EA-ŞI URMA CĂRAREA-N CODRU
Ea-şi urma cărarea-n codru.
Eu mă iau pe a ei urmă.
Când ajung cu ea alături,
Răsuflarea-mi mi se curmă.
5 Mai răsuflu înc-o dată,
Zic o vorbă, ea tresare
Si se uită-n altă parte
Şi răspuns de loc nu are.
Dar mereu de ea m-apropiu
10 Şi vorbesc şi îi dau sfaturi;
Ea se apără c-o mână
Şi se uită tot în laturi.
Când pe talie-i pun braţul,
Ea se frânge, va să scape,
15 Dar o trag mereu spre mine,
Mai aproape, mai aproape.
Mai nu vrea şi mai se lasă.
Capul ei mi-l pun pe umăr,
Pun pe ochi-nchişi, pe gură,
20 Sărutări fără de număr.
Şi la piept o strâng mai tare.
Răsuflarea-mi se sfârşeşte;
O întreb de ce-i mâhnită,
O întreb de mă iubeşte.
211
25 Iar [ea] ochii şi-i deschide
Mari, puternici, plutitori:
„Îmi eşti drag din cale-afară,
Dar obraznic uneori."
[1878]
212