FILOSOFIA COPILEI

FILOSOFIA COPILEI
Glasul plăcerei dulce iubit
Cheamă gândirea pe a mea frunte,
Ce zboară tainic ca şi o luntre
în oceânu-i nemărginit.
5 Stelele toate angeli îi par,
Angeli cu aripi strălucitoare,
A căror inimă tremurătoare
Candele d-aur nouă mi-apar.
Falnică-i pare legea Creării,
10 Lumi ce de focuri în lumi înot,
Candeli aprinse lui Zebaot,
Ce ard topirei si renvierei.
Dar mai puternic, mai nalt, mai dulce
îi pare legea de a iubi,
15 Fără ea nu e de a trăi,
Fără ea omul ca stins se duce.
De-aceea nu voi ca eu să fiu:
Pală idee-a Dumnezeirei,
Şotă copilă a nesimţirei,
20 Foc mort ce pare a arde viu.
34
Ci voi să-mi caut pe-ntinsa lume
O frunte albă să o desmierd
Şi-n ea gândirea mea să o pierd,
Cum pierde-un eco pribeagul nume.
25 Să-ncunun capul unui iubit
Cu vise d-aur în rai ţesute,
Până ce ginii necunoscute
Mi-ar rupe lanţul d-a fi trăit.
[1867]