DE-AŞ MURI ORI DE-AI MURI

DE-AŞ MURI ORI DE-AI MURI
C-o bucurie tristă te ţin acum în braţe.
Privire în privire şi sân la sân trăim,
Şi gura ta-mi surâde, şi ochii tăi mă-nvaţă
Când ţinem fericirea pe sân cum s-o iubim.
5 Dar de-oi muri vreodată, copilă gânditoare,
Crezi c-o să-ncet din stele mai mult a te iubi
Ş-o să petrec în pace prin lumile de soare,
în care-oi dăinui?
Nu, nu, copilă scumpă!... De-i auzi în noapte,
10 Când vei veghea în rugă la candela de-argint,
De-i auzi cum tristă aripa unei şoapte
Te-atinge aiurind,
De-i auzi vreo arpă sfărmată, plângătoare,
Vuind ca jalea neagră ce geme prin ruini,
15 Să ştii că prin a nopţii de întuneric mare,
La tine, înger, vin!
Şi să-mi deschizi fereastra, să trec o boare stanţă
Prin oalele uitate de vestejite flori,
Să mângâi cu suflarea-mi a ta faţă pălindă,
20 Ochii tăi gânditori.
Dar de-i muri tu, înger de palidă lumină,
O, ce m-aş face-atuncea, mărite Dumnezeu?
O să te plâng cu vântul ce fluieră-n ruină
în rece zborul său?
50
25 Înger venit din ceriuri, oi plânge al tău nume,
L-oi sămăna-n flori palizi şi-n stelele de foc,
Cânta-te-aş ca şi râul cel scuturat de spume
în nopţi ce stau pe loc.
Şi aş primbla durerea-mi pe mări necunoscute,
30 Prin stânci ce stau în aer, prin munţi cu cap de fier,
Prin selbele bătrâne şi prin pustii tăcute -
Prin nourii din ceriu.
Pân' ce bătrân şi palid, cu cap pleşuv ca stânca,
As rumpe de pe liră-mi coarde ce nu mai sun'
35 Şi aş culca în piatră inima mea adâncă,
Cu dorul ei nebun.
1869
51