DORINŢA

DORINŢA
Vino-n codru la izvorul
Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.
5 Şi în braţele-mi întinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ţi desprind din creştet vălul,
Să-l ridic de pe obraz.
Pe genunchii mei şede-vei,
10 Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr, înfiorate,
O să-ţi cadă flori de tei.
Fruntea albă-n părul galbăn
Pe-al meu braţ încet s-o culci,
15 Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci...
Vom visa un vis ferice,
Îngâna-ne-vor c-un cânt
Singuratece izvoare,
20 Blânda batere de vânt;
Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.
1 8 7 6