E ÎMPĂRŢITĂ OMENIREA...

E ÎMPĂRŢITĂ OMENIREA...
E împărţită omenirea
În cei ce vor şi cei ce ştiu.
În cei dentâi trăieşte firea,
Ceilalţi o cumpănesc ş-o scriu.
Când unii ţese haina vremei,
Ceilalţi a vremii coji adun:
Viată unii dau problemei,
Ceilalţi gândirei o supun.
Dar pace este între dânşii:
10 Ce unii fac iau alţi aminte.
Căci până azi domneste-ntr-înşii
A cărţii tale graiuri sfinte.
N-a intrat viermele-ndoielii,
Copil e ochiul lor când vede,
15 Căinţa văd urmând greşelii,
Căci omul tot în tine crede.
Al răului geniu arate-mi
Un om din viţă pământească,
Ce-ar fî-ncercat ale lui paterni
20 Naintea ta să-ndreptăţească;
Căci buni şi răi trăiesc în tine,
Cuvântul tău e calea lor -
De-a lor abateri li-i ruşine,
Căci tu eşti ţinta tuturor.
25 Virtutea nu mai e un merit,
Căci merit nu-i când nu e luptă.
Asupra ta ei nu se-ntărât
Cu viaţa-n joc, cu mintea ruptă;
98
Mânând cu anii colbul şcolii,
30 Ei cred far-a fi înţeles,
Din cărţi străvechi roase de molii
Îşi împlu mintea cu eres.
Ei nu pătrund a ta mărire -
Minune-i pentru dânşii tot.
35 Necercetând nimic în fire,
Nimic nu ştiu, nimic nu pot;
Căci nu-i supusă lămuririi
Gândirea-n capul înţelept -
La toate farmecele firii
40 Se bat cu manile pe piept.
[18 7 6]
99