ÎN CĂUTAREA SEHEREZADEI

ÎN CĂUTAREA SEHEREZADEI
În mări de nord, în hale lungi şi sure
M-am coborât şi am ciocnit cu zeii,
Atârnând arfa-n vecinica pădure.
M-am îndulcit cu patima femeii,
5 În stele i-am topit aurul din plete,
În poale-am scuturat piatra cameii,
Din ochi i-am sărutat priviri şirete,
De-umeri-i rezemat am râs cu dânsa
Şi-am potolit din gură-i lunga sete
10 De-amor. Apoi m-am dus - ea plâns-a.
Mi-a deschis marea porţile-i albastre
Şi Nordul frig durereâ-mi caldă stins-a.
M-am dus spre sud - und-insule ca glastre
Gigantici se ridic din sfânta mare,
15 C-oştiri de flori, semănături de astre.
Şi şi-a îmflat eterna mea cântare
Aripele de pară-n cer pornite,
Pân-am pierdut pământu-n depărtare,
De unde-albastre scândure-s urnite.
20 De gânduri negre-i grea antica-mi navă:
Nu ştiu pe vane căi-s ori menite?
255
Viata mea-i ca lanul de otavă:
E şeasă făr-adânc şi înălţime.
Vulcanul mort şi-a stins eterna lavă.
25 Dar ah, ce văd? E vis? O-ntunecime
Ridică colţi înalţi din frânta mare.
Cine îmi spune ce minune-i? Nime?
Din ce în ce un rai în depărtare
Se desfăşoară dintre stânci trunchiete,
30 Plesnite lin de undele amare.
Munţii înalţi la cer străbat, se vede;
Văi cu izvoare s-adâncesc sub soare
Şi dealuri mari păduri înalţă-n spete:
E Orientul. Codrii cu grandoare,
35 Cu vârfii nalţi vor norii să-i disfeţe.
Cetăţi prin ei îşi pierd a lor splendoare.
Prin codrii lui, prin şesurile creţe,
De-a vântului suflare-mbălsămată,
Prin munţii-n nori şi pin pustii măreţe,
40 Urbile-antice strălucind s-arată
Şi albe par şi mitice - cu basme
Urieşeşti e ţara presărată.
Şi norii spânzură pe cer, fantasme
De foc şi aur ce-n oştiri se-nsiră,
45 Codrii se plâng şi marea doarme-n spasme.
Ajung la ţărm - se-ndoaie ca o liră
Cu valuri instruită-n lunge rânduri,
Un mie liman, ce raze blând respiră.
Corăbiei apusene grea de gânduri
50 Sinistre - eu pe valuri îi dau drumul,
Frântă de stânci se risipeşte-n scânduri.
256
Ce întâlnesc întâi pe ţărm e-un tumul
Proroc prea sigur al vieţei umane,
Tu eşti cenuşa iară viaţa-i fumul.
55 Nu crede însă că în doruri vane
Caut norocul spre-a te-afla pe tine,
Noroc lumesc - zâmbiri aeriane!
Las pe-alţii să zidească din ruine
Zidiri de-o zi pe răbdătoarea spată
60 A vechiului pământ, ce nu-s de mine.
În furnicarii din Apus ei toată
Viaţa-şi fac doruri vane, nebune,
Nu ştiu că-n lume nu-i ceea ce cată.
Ei caut adevăr - găsesc minciune.
65 Neam vine şi neam trece - toţi se-nşală.
Eu adevăr nu cat - ci-nţelepciune.
Căci mintea cea de-nţelepciune goală,
Oricât de multe adevăruri stire-ar,
Izvor de amărâre-i şi de boală.
70 În ladă aur oricât grămădire-ar -
Cu aur nu se stinge-n veci amarul
Şi Pace numa-n inimă-i găsire-ar.
Uşor trage prezentul la cântarul
Înţelepciunii... şi ea-i fericirea.
75 Cu-a răsăritului averi samarul
Eu mi-l încarc, cu-a lui gândiri - gândirea.
Eu pasu-ndrept colo înspre cărunţii,
Gigantici muri ce-n câmpi îi sădi firea.
Din codri-adânci, ce înmormânta munţii,
80 Ce-abia şi-arăt al loc cap în ninsoare,
Urcând în negre stânci diadema frunţii,
257
Pin şir de cedri, palmi nălţaţi în soare,
Prin lunci de dafin, pe-unde cresc măslinii,
Smochini s-aţin pe verzi cărări în floare.
85 Din prund înalţă trunchii lor arinii
În lunce risipiţi, sub stânci ce pică
Izvoare sar prin muşchii rădăcinii.
Prin mândrele grădini în cer ridică
Saraiuri albe cupole de aur.
90 Cu sori pare plouată urbea-antică
Şi risipite prin dumbrăvi de laur
Stau casele-albe, azile liniştite.
Pe porţi sunt stihuri scrise-n limbi de maur
Iar căile-s cu marmură podite
95 Şi fără porţi sunt sfintele dumbrave.
Pe scări înalte flori de foc sădite.
Pe scări culcate fete albe, suave,
Părul cel negru-l piaptănă în soare,
"Ori visătoare stau de-amor bolnave.
100 Ah, e cetatea cea strălucitoare
Unde-mpăratul Indiei reşade:
Un soare însuşi este el sub soare.
Nevasta lui e-acea Şeherezade,
De-nţelepciune plină şi frumseţe:
105 Ş-a o privi doar soarelui se cade.
Într-un serai cu cupola rotundă,
Pe scări de marmură îmi urc piciorul,
Pe stâlpi înalţi las umbra să pătrundă,
Sub bolta porţii calc de flori covorul -
110 Cărare-i el prin de-aur nalte glastre:
În ele crinii mari întrec ivorul.
258
Pe murii albi marmorei s-urc pilastre,
Ce netezi, roşi, oglinde de purpură,
Reflectă frunze verzi şi flori albastre.
115 Un miros răcoros simţirea-mi fură.
Deschisă lin e uşa unei sale
Şi noi minuni uimiţii ochi văzură.
Cu umbre moi a gândurilor sale
Un pictor a-nflorit plafondul, murii,
120 Cu chipuri zvelte, basme-orientale.
Pe perini lungi culcate-s hurii -
Şi din căţui de-argint copăr miroase
Cu fum albastru formele picturii.
De roşă catifea cu fir de aur trase
125 Se nalţă într-un baldachin perdele,
Umbrind un pat cu perini de mătase
Pe acel pat, un tron cusut cu stele,
Stă înşirând mărgăritare-n poale
Regina cea-nţeleaptă. - Dintre ele
130 Picioare de zăpadă, mici şi goale,
Ea-ntinde surâzând ca-n vis pe-un scaun
De vişinie catifea şi moale.
Dureri şi ani, şi toate îmi disdâun
Aceste vise-aievea la vedere:
135 Mă mir cum în Olimp se mir-un faun.
Frumoasă e în visu-i de plăcere,
Cu faţa albă ea lumină sala
Şi ochii ei izvoară de mistere,
Mari şi adânci tăiaţi-s ca migdala
140 Şi-n păru-i negru corpu-i de zăpadă
E cufundat - o virgină Itală.
259
Cine-ar vedea făr-în genunchi să cadă?
Am genuncheat. - Eu am ştiut, străine,
Că ai să vii - a dorurilor pradă -
145 Ca să m-aşculţi şi să duci de la mine
A-nţelepciunii ş-a frumuseţii floare,
Să luminezi gândirile din tine.
Eu am ştiut - profetă vrăjitoare -
S-atrag cu-a tainelor şi-a basmei rază
150 Poeţi cu inimi ceruri-doritoare.
Ridică-te şi vino de te-aşază.
Ici, lângă mine, sui pe perna asta...
Cu braţu-i gol şi alb ea o-nfoiază.
Am ascultat... M-am răzimat cu coasta
155 De dulci gătite perini - iar genunchiul
Plecat... c-adoratori din vremea foastă.
[1874]