MORTUA EST!

MORTUA EST!
Făclie de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot în orele sfinte,
Un vis ce îşi moaie aripa-n amar,
Astfel ai trecut de al lumii otar.
5 Trecut-ai când ceru-i câmpie senină,
Cu râuri de lapte şi flori de lumină,
Când norii cei negri par sombre palate,
De luna regină pe rând vizitate.
Te văd ca o umbră, de-argint strălucită,
10 Cu-aripi ridicate la ceruri pornită,
Suind, palid suflet, a norilor schele,
Pin ploaia de raze, ninsoare de stele.
O rază te-nalţă, un cântec te duce,
Cu braţele albe pe piept puse cruce,
15 Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier
Argint e pe ape şi aur în aer.
Văd sufletu-ţi candid prin spaţiu cum trece;
Privesc apoi lutul rămas...alb şi rece,
Cu haina lui lungă culcat în sicriu,
20 Privesc la surâsu-ţi rămas încă viu -
şi-ntreb al meu suflet rănit de-ndoială,
De ce-ai murit, înger cu faţa cea pală,
Au nu ai fost jună, n-ai fost tu frumoasă?
Te-ai dus spre a stinge o stea radioasă?
104
25 Dar poate acolo sã fie castele
Cu arcuri de aur zidite din stele,
Cu râuri de foc ºi cu poduri de-argint,
Cu ţărmuri de smirnă, cu flori cari cânt;
Să treci tu prin ele, o sfântă regină,
30 Cu păr lung de raze, cu ochi de lumină,
În haină albastră stropită cu aur,
Pe fruntea ta pală cunună de laur.
O, moartea e-un chaos, o mare de stele,
Când viata-i o baltă de vise rebele;
35 O, moartea-i un secul cu sori înflorit,
Când viata-i un basmu pustiu şi urât.
Dar poate... o! capu-mi pustiu cufurtune,
Gândirile-mi rele sugrum cele bune....
Când sorii se sting şi când stelele pică,
40 îmi vine a crede că toate-s nimica.
Se poate ca bolta de sus să se spargă,
Să cadă nimicul cu noaptea lui largă,
Să văd cerul negru că lumile-şi cerne
Ca prăzi trecătoare a morţii eterne...
45 Ş-atunci de-a fi astfeli... atunci în vecie
Suflarea ta caldă ea n-o să învie,
Atunci graiu-ţi dulce în veci este mut...
Atunci acest înger n-afost decât lut.
şi totuşi, ţărână frumoasă şi moartă,
50 De racla ta razim cu harfa mea spartă
şi moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc
O rază fugită din caos lumesc.
Ş-apoi...cine ştie de este mai bine
A fi sau a nu fi... dar ştie oricine
55 Că ceea ce nu e, nu simte dureri,
Şi multe dureri-s, puţine plăceri,
105
A fi? Nebunie şi tristă şi goală;
Urechea te minte şi ochiul te-nşală;
Ce-un secol ne zice ceilalţi o deszic.
50 Decât un vis sarbăd, mai bine nimic.
Văd vise-ntrupate gonind după vise,
Pân' dau în morminte ce-asteaptă deschise,
şi nu ştiu gândirea-mi în ce să o stâng:
Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng?
65 La ce?... Oare totul nu e nebunie?
Au moartea ta, înger, de ce fu să fie?
Au e sens în lume? Tu chip zîmbitor,
Trăiat-ai anume ca astfeli să mori?
De e sens într-asta, e-ntors şi ateu,
70 Pe palida-ţi frunte nu-i scris Dumnezeu.
1 8 7 1
106