NOAPTEA...

NOAPTEA...
Noaptea potolit şi vânăt arde focul în cămin;
Dintr-un colţ pe-o s o fă roşă eu în faţa lui privesc,
pân' ce mintea îmi adoarme, pân' ce genele-mi clipesc;
Lumânarea-i stinsă-n casă... somnu-i cald, molatic, lin.
5 Atunci tu prin întuneric te apropii surâzândă,
Albă ca zăpada iernei, dulce ca o zi de vară;
Pe genunchi îmi şezi, iubito, braţele-ţi îmi înconjoară
Gâtul... iar tu cu iubire priveşti fata mea pălindă.
Cu-ale tale braţe albe,moi, rătunde, parfumate,
10 Tu grumazul mi-l înlăntui, pe-al meu piept capul ti-l culci;
Ş-apoi ca din vis trezită, cu mânuţe albe, dulci,
De pe fruntea mea cea tristă tu dai viţele-ntr-o parte.
Netezeşti încet şi leneş fruntea mea cea liniştită
Şi gândind că dorm, sireato, apeşi gura ta de foc
15 Pe-ai mei ochi închişi ca somnul si pe frunte-mi în mijloc
Şi surâzi, cum râde visul într-o inimă-ndrăgită.
O! desmiardă, pân' ce fruntea-mi este netedă şi lină,
O! desmiardă, pân-esti jună ca lumina cea din soare,
Pân-esti clară ca o rouă, pân-esti dulce ca o floare,
20 pân' nu-i faţa mea zbârcită, pân' nu-i inima bătrână.
1871