POVESTEA CODRULUI

POVESTEA CODRULUI
Împărat slăvit e codrul,
Neamuri mii îi cresc sub poale,
Toate înflorind din mila
Codrului, Măriei-Sale.
5 Lună, soare şi luceferi
El le poartă-n a lui herb,
Împrejuru-i are dame
Şi curteni din neamul Cerb.
Crainici, iepurii cei răpezi
10 Purtători îi sunt de veşti,
Filomele-i ţin orchestrul
Şi izvoare spun poveşti.
Peste flori, ce cresc în umbră,
Lângă ape pe potici,
15 Vezi bejănii de albine,
Armii grele de furnici...
Hai şi noi la craiul, dragă,
Să fim din nou copii,
Ca norocul şi iubirea
20 Să ne pară jucării.
Mi-a pare cum că natura
Toată mintea ei şi-apus,
Decât orişice păpuşă
Să te facă mai presus;
194
25 Amândoi vom merge-n lume
Rătăciţi si singurei,
Ne-om culca lângă izvorul
Ce răsare sub un tei;
Adormi-vom, troieni-va
3 O Teiul floarea-i peste noi,
Şi prin somn auzi-vom bucium
De la stânele de oi.
Mai aproape, mai aproape
Noi ne-om strânge piept la piept...
35 O, auzi cum cheam-acuma
Craiul sfatu-i înţelepţi
40
Peste albele izvoare
Luna bate pintre ramuri,
Împrejuru-ne s-adună
Ale Curţii mândre neamuri:
Caii mării, albi ca spuma,
Bouri nalţi cu steme-n frunte,
Cerbi cu coarne rămuroase,
Ciute sprintene de munte —
45 Şi pe teiul nostru-ntreabă:
Cine suntem, stau la sfaturi,
Iară gazda noastră zice,
Dându-şi ramurile-n laturi:
- O, priviţi-i cum visează
50 Visul codrului de fagii
Amândoi ca-ntr-o poveste
Ei îşi sunt aşa de dragi!
1878