AMICULUI F. I.

AMICULUI F. I.
Visuri trecute, uscate flori
Ce-aţi fost viaţa vieţii mele,
Când vă urmam eu, căzânde stele,
Cum ochiul urmă un meteor,
5 V-ati dus cu anii-mei, ducu-vă dorul,
Precum cu toamna frunzele trec;
Buza mi-e rece, sufletul sec,
Viata mea curge uitând izvorul.
Candel-a stersei d-argint icoane
10 A lui Apolon, crezului meu,
Mă topesc tainic, însă mereu
De ale patimelor orcane.
Sau ca un nour gonit de vânt,
Alerg pe calea vieţii mele,
15 O buhă care, ţipând a jele,
Bântuie urma unui mormânt.
Viaţa-mi se scurge ca şi murmura
Ce-o suflă-un crivăţ printre pustii,
Mă usc ca crucea pusă-n câmpii
20 Şi de blăsteme mi-e neagră gura.
Imi târăsc soarta ca un vultur
Ce îşi târăşte aripa frântă,
Vicolul iernii moarte îi cântă,
Moartea, îi râde tot de-mpregiur.
47
25 Am uitat mamă, am uitat tată,
Am uitat lege, am uitat tot;
Mintea mi-e seacă, gândul netot,
Pustiul arde-n inima-mi beată.
Numa prin chaos tu îmi apari,
30 Cum pintre valuri a navei velă,
Cum pintre nouri galbena stelă,
Prin neagra noapte cum un fanar.
Te văd adesea frunte senină
Ca şi gândirea lui Dumnezeu.
35 Sufletu-ţi arde-n sufletul meu
C-o flamă dulce, tainică, lină.
Gândind la tine nu voi să mor,
îmi blastăm însuşi eu mântuirea,
Orb, nebun, care blastămă firea,
40 Ce-ar vrea din frunte-i să sting-un nor.
Dar dacă gândul zilelor mele
Se stinse-n mintea lui Dumnezeu,
şi dacă pentru sufletul meu
Nu-i loc aicea, ci numa-n stele:
45 Voiu, când mi-or duce îngerii săi
Palida-mi umbră în albul munte,
Să-mi pui cununa pe a mea frunte
Şi să-mi pui lira de căpătâi.
1869
48