LA O ARTISTA

LA O ARTISTA
I
Credeam ieri să steaua-ţi e-un suflet de înger
Ce tremură-n ceruri, un cuget de aur
Ce-arunc-a lui raze-n o luncă de laur
Cu-al cântului dar,
5 Iar tu, interpretă-a cereştilor plângeri,
Credeam că eşti chipul ce palida stelă
Aruncă pe-o frunte de undă rebelă,
Pe valul amar.
Dar astăzi poetul cu inima-n ceruri,
l O Răpit d-a ta voce în rai de misteruri,
Ş-aduce aminte că-n cerul deschis
Văzut-a un geniu cântând Reveria,
Pe-o arpă de aur, c-un Ave Maria -
Şi-n tine revede sublimul său vis.
II
15 Cum lebăda viaţa ei toată visează un cântec divin,
Nu cântecul undei murinde pe luciul mărei senin,
Cum galbena luncă visează o iarnă întreagă de-un cânt,
Nu cântecul iernei cel aspru, nu arpa lui Eol în vânt,
Ci lebăda cântecul morţii, al morţii cu chipul ei drag,
20 Iar lunca visează de doina voinicului celui pribeag:
45
Astfel România, uitată-n Carpatul cel ars şi bătrân,
Visat-a de glasul tău dulce, de cântu-ţi de dorure plin.
Cum lebăda ştie că glasul ce iese din luciul adânc
Sunt inimi de lebede stinse ce-n valuri eterne se plâng,
25 Astei România, ea ştie că glasul tău dulce divin
Italia, sora ei, numai putut-a să-l aibe în sân.
Ea dară acum te salută, ea-n visul ei te-a presupus -
Tu vii ca un cântec de soră la sora ce-n lume s-a dus.
[1869]
46