AMORUL UNEI MARMURE

AMORUL UNEI MARMURE
Ostirile-i alungă în spaimă îngheţată,
Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian,
Cum stăncelor aruncă durerea-i înspumată
Gemândul uragan.
5 De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere,
De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu,
Să fac să rump-o lume ce sfâsie-n tăcere
Zdrobit sufletul meu.
Un leu pustiei rage turbarea lui fugindă,
10 Un ocean se-mbată pe-al vânturilor joc,
Si norii-şi spun în tunet durerea lor mugindă,
Gândirile de foc.
Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere,
Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor,
15 Căci mie mi-a dat soartea amara mângâiere
O piatră să ador.
Murindului speranţa, turbării răzbunarea
Profetului blestemul, credinţei Dumnezeu,
La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea,
20 Nimic, nimica eu.
Nimica, doar icoana-ţi, care mă învenina,
Nimic, doar suvenirea surâsului tău lin,
Nimic decât o rază din fata ta senină,
Din ochiul tău senin.
40
25 Si te iubesc, copilă, cum repedea junie
Iubeşte-n ochi de flăcări a zilelor noroc,
Iubesc precum iubeşte pe-o albă vijelie
Un ocean de foc.
Din ochi de-ar soarbe geniu slăbită mea privire
30 De-ar tremura la sânu-mi gingaşul tău mijloc,
Ai pune pe-a mea frunte în vise de mărire
Un diadem de foc.
Şi-aş pune soartea lumii pe 'buza-ţi purpurie,
Aş pune lege lumii râzândul tău delir;
35 As face al tău zâmbet un secol de orgie,
Si lacrimile-ti mir.
Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea,
Ca preotul altariul, ca spaima un azil;
Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea,
40 Ca visul pe-un copil.
Şi pasu-n urma-ţi zboară c-o tainică mânie,
Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit,
Cu fruntea-nvinetită, cu fata cenuşie.
Icoana ce-a iubit.
1868
41