CÂND...

CÂND...
Când luna prin nouri pe lume veghează,
Când fiece undă se-mbracă c-o rază,
Când cântă ai somnului ginii nătângi,
Tu tremuri şi plângi.
5 Când luna aruncă o pală lumină
Prin merii în floare-nşiraţi în grădină,
La trunchiul unuia pe tine te-aştept,
Visând de deştept.
Când soarele arde şi ceru-i văpaie,
10 Pe-a lacului valuri profunde bălaie,
Pe-o barcă împinsă de valuri ce merg,
La tine alerg.
Când vântul e-o taină, când frunza e mută,
Misterul surâde prin lumea tăcută,
15 Culeg pe-a ta frunte sublime visări,
Pe ochi sărutări.
Amorul îşi moaie aripele-i stinse,
Tu-nchizi surâzândă lungi genele-ţi plânse
Şi fruntea mea pală pe pieptu-ţi aşezi,
20 Surâzi şi veghezi.
Nebună copilă, ce-amesteci plăcerea
Cu lacrimi pe care le naşte durerea,
Nebună copilă cu-amorul ceresc,
O, cât te iubesc!
1869