REPLICI
POETUL
Tu eşti o undă, eu sunt o zare,
Eu sunt un ţărmur, tu eşti o mare,
Tu eşti o noapte, eu sunt o stea -
Iubita mea.
IUBITA
5 Tu eşti o ziuă, eu sunt un soare,
Eu sunt un flutur, tu eşti o floare,
Eu sunt un templu, tu eşti un zeu
Iubitul meu
Tu eşti un rege, eu sunt regină,
10 Eu sunt un caos, tu o lumină,
Eu sunt o arpă muiată-n vânt -
Tu eşti un cânt.
POETUL
Tu eşti o frunte, eu sunt o stemă,
Eu sunt un geniu, tu o problemă,
15 Privesc în ochii-ţi să te ghicesc -
Şi te iubesc!
IUBITA
îţi par o noapte, îţi par o taină
Mutată-n pala a umbrei haină,
îţi par un cântec sublim încet -
20 Iubit poet?
57
O, tot ce-i mistic, iubite barde,
în acest suflet ce ţie-ţi arde,
Nimica nu e, nimic al meu -
E tot al tău.
1869
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu