CUGETĂRILE SĂRMANULUI DIONIS

CUGETĂRILE SĂRMANULUI DIONIS
Ah! garafa pântecoasă doar de sfeşnic mai e bună!
Şi mucoasa lumânare sfârâind săul şi-l arde.
Şi-n asceastă sărăcie, te inspiră, cântă barde -
Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună.
5 Un regat pentr-o ţigară, s-umplu norii de zăpadă
Cu himere!... Dar de unde? Scârţâie de vânt fereasta,
În pod miaună motanii - la curcani vânătă-i creasta
Şi cu păsuri melancolici meditând umblă-n ogradă.
Uh! ce frig... îmi văd suflarea, - şi căciula cea de oaie
10 Pe urechi am tras-o zdravăn - iar de coate nici că-mi pasă,
Ca ţiganul, care bagă degetul prin rara casă
De năvod - cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie.
Cum nu sunt un şoarec, Doamne - măcar totuşi are blană,
Mi-aş mânca cărţile mele - nici că mi-ar păsa de ger...
15 Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer,
Un palat, borta-n părete, şi nevasta - o icoană.
Pe păreţi cu colb, pe podul cu lungi pânze de painjen,
Roiesc ploşniţele roşii, de ţi-i drag să te-uiţi la ele!
Greu li-i de mindir de paie, şi apoi din biata-mi piele
20 Nici că au ce să mai sugă. - într-un roi mai de un stânjen
Au ieşit la promenadă - ce petrecere gentilă!
Ploşniţa ceea-i bătrână, cuvios în mers păşeşte;
Cela-i cavaler... e iute... oare ştie franţuzeşte?
Cea ce-ncunjură mulţimea i-o romantică copilă.
214
25 Bruh! mi-i frig. - Iată pe mână cum codeste-un negru purec;
Să-mi moi degetul în gură - am să-l prind - ba las', săracul!
Pripăşit la vreo femeie, ştiu că ar vedea pe dracul,
Dară eu - ce-mi pasă mie — bietul „ îns!" la ce să-l purec?
Şi motanul toarce-n sobă de blazat ce-i. - Măi motane,
30 Vino-ncoa să stăm de vorbă, unice amic şi ornic.
De-ar fî-n lume-un stat de mâţe, zău! că-n el te-aş pune vornic,
Ca să ştii şi tu odată boieria ce-i, sărmane!
Oare ce gândeşte hâtrul de stă ghem şi toarce-ntr-una?
Ce idei se-nşiră dulce în mâţeasca-i fantazie?
35 Vreo cucoană cu-albă blană cu amoru-i îl îmbie,
Rendez-vous i-a dat în şură, ori în pod, în găvăună?
De-ar fi-n lume numai mâţe -tot poet as fi? Totuna;
Mieunând în ode nalte, tragic miorlăind - un Garrick,
Ziua tologit în soare, pândind cozile de şoarec,
40 Noaptea-n pod, cerdac şi streşini heinizând duios la lună.
Filosof de-aş fi - simţirea-mi ar fi vecinie la aman!
În prelegeri populare idealele le apăr
Şi junimei generoase, domnişoarelor ce scapăr,
Le arăt că lumea vis e-un vis sarbăd - de motan.
45 Sau ca popă colo-n templul, închinat fiinţei, care
După chip ş-aşemănare a creat mâţescul neam,
Aş striga: o, motănime! motănime! Vai... Haram
De-al tău suflet, motănime, nepostind postul cel mare.
Ah! Sunt printre voi de-aceia care nu cred tabla legii,
50 Firea mai presus de fire, mintea mai presus de minte,
Ce destinul motănimei îl desfăşură-nainte!
Ah! atei, nu tem ei iadul ş-a lui Duhuri - liliecii?
Anathema sit! — Să-l scuipe oricare motan de treabă,
Nu vedeţi ce-nţelepciune e-n făptura voastră chiară?
55 O, motani fără de suflet! — la zgâriet el v-a dat gheară
şi la tors v-a dat musteţe - vreţi să-l pipăiţi cu laba?
215
Ii! că în clondir se stinge căpeţelul de lumina!
Moşule, mergi de te culcă, nu vezi că s-a-ntunecat?
Să visăm favori şi aur, tu-n cotlon şi eu în pat.
60 De-aş putea să dorm încalea. - Somn, a gândului odină,
O, acopere fiinţa-mi cu-a ta mută armonie,
Vino somn - ori vino moarte. Pentru mine e totuna:
De-oi petrece-ncă cu mâţe şi cu pureci şi cu luna,
Or de nu - cui ce-i aduce? - Poezie - sărăcie!
1872
216