FLOARE ALBASTRA

FLOARE ALBASTRA
„Iar te-ai cufundat în stele
Şi în nori şi-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalţe,
Sufletul vieţei mele.
5 În zadar râuri în soare
Grămădeşti-n a ta gândire
Şi câmpiile asire
şi întunecata mare;
Piramidele-nvechite
10 Urcă-n cer vârful lor mare
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite!"
Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
15 Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.
„Hai în codrul cu verdeaţă,
Und-izvoare plâng în vale.
Stânca stă să se prăvale
20 În prăpastia măreaţă.
Acolo-n ochiu de pădure,
Lângă balta cea senină
Şi sub trestia cea lină
Vom şede în foi de mure.
221
25 Şi mi-i spune-atunci povesti
Şi minciuni cu-a ta guriţă,
Eu pe-un fir de românită
Voi cerca de mă iubeşti.
Şi de-a soarelui căldură
30 Voi fi roşie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Şă-ţi astup cu dânsul gura.
De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o ştie,
3 5 Căci va fi sub pălărie -
Ş-apoi cine treabă are!
Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i tine de subsuoară,
40 Te-oi tine de după gât.
Pe carare-n bolti de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.
45 Şi sosind l-al porţii prag,
Vom vorbi-n întunecime:
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi eşti drag? "
Încă-o gură - şi dispare...
50 Ca un stâlp eu stăm în lună!
Ce frumoasă, ce nebună
.E.. .a..l.b..a..s.t.r.a..-..m...i.,. .d..u..l.c..e.. .f.l.o..a..r.e..!..
Şi te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastră -
55 Floare-albastră! floare-albastră!...
Totuşi... este trist în lume!
1873