NAPOLEON

NAPOLEON
Cerul bolnav d-aştrele lui rănit fii,
Semne numai mari ale vremei gloriei,
Leagăn tu avut-ai stâncile mării-n
Corsica gravă.
5 Şi în jurul vieţii tale-ncepute
Negru-oceanul mişcă lumile de valuri,
Arătând duios puterile, geniul,
Singurătăţii.
Da! oceanul, ce singur de o mie de evi e,
10 El a fost proorocul căilor tale,
Numai cu dânsul în viaţă şaman avut-ai,
O imperator!
Trist, adânc, gânditor, dar trist prin tine,
Fără păsare de a lumii lacrimi ori doruri,
15 Indiferentă stai, nemişcată şi mare,
Frunte de marmor.
N-ai admirat nimica în scurta ta viaţă,
Nu piramidele vechi în jurul cărora
Te-au văzut renviat din noaptea veciei
20 Jupiter Ammon.
Nu, de-a Nordului mari pustii de zăpadă,
Unde purtat de vânt prin ruine de gheaţă
Tu auzişi strigarea nebună de secoli
Mândrului Odin!
263
25 Peste pământ ai mişcat a popoarelor valuri,
Mândru, bătrânul titan în înconjur de soare
Poartă războaiele tale ca pete pe manta-i
Şi-a ta cenuşă.
Nu te-a mirat nimica... Doară ca zeii
30 Singur tu te-ai mirat de tine, o Cezar,
Până când trezit din mirarea adâncă
Te-ai văzut singur.
Şi din nou privit-ai atunci în oglinda-ţi,
În oceanul bătrân ce îşi mişcă-a lui apă,
35 Furia lui îndrăzneaţă, puternică, mare
Indiferentă.
Ai murit tu? Lumea şi astăzi n-o crede -
Înfăşurat în mant'-ai coborât piedestalul
Ş-amestecat în popor l-au mişcat cu putere
40 Ochii-ţi imobili.
Apoi sătul de icoana-ţi, de tine singur,
Te-ai reurcat pe scări de marmoră albă,
Ai resuit piedestalul şi iarăşi imobil
Stai printre secoli.
264
[1874]