VIAŢA MEA FU ZIUĂ

VIAŢA MEA FU ZIUĂ
Viata mea fii ziuă şi ceru-mi un senin,
Speranţa, steaua de-aur mie-mi lucea în sân
Până ce-ntr-al meu suflet dodat-ai apăru,
O, îngere căzut!
5 Şi două stele negre luciră-n negru foc
Pe cerul vieţei mele; - iar geniul-noroc
Mă lasă-n lume singur, dispare în abis
De nour si de vis.
O rază din privire-ţi viaţa mi-a-nnegrit,
10 Din sânul meu speranţa divină a fugit;
Norocul şi-a stins steaua; de m-ai iubi măcar,
O, înger de amar!
Dar nu!... Din lumea-mi neagră tu zbori în calea ta,
Sub pasul tău pe-arenă de aur vei călca,
15 Când eu pierdut în noapte-mi nimic nu mai sperez,
Ci vecinie te visez.
[1868]