ZADARNIC ŞTERGE VREMEA...

ZADARNIC ŞTERGE VREMEA...
Zadarnic şterge vremea a gândurilor urme!
În minte-mi eşti săpată ca-n marmura cea rece,
Uitarea mână-n noapte a visurilor turme
Şi toate trec ca vântul - dar chipul tău nu trece.
5 În veci noaptea şi ziua şoptesc în gând un nume,
În veci la pieptul bolnav eu braţele îmi strâng,
Te caut pretutindeni şi nu te aflu-n lume,
Tu, chip frumos cu capul întors spre umăr stâng.
Astfel în veci în minte-mi încremenişi frumoasă
10 Şi văd în veci aievea divinul tău profil.
O, cum nu pot în braţe să te omor strângând,
Tu, blond al vieţii mele şi-al dragostei copil!
Zadarnic cat repaos pe perina cea moale,
Îmi pare c-a mea tâmplă pe piatră o am pus
15 Şi noaptea-ntreagă ochii-mi în lacrimi se îneacă
Si mintea mea în noaptea de veci va fi apus.
Pe cât mai am în pieptu-mi un pic măcar de sânge,
Pe cât în inimi fibra din urmă va trăi,
Avare, ele-n sine icoana ta vor strânge,
20 Cu dânsa împreună şi ele vor muri!
O, rai al tinereţii-mi, din care stau gonit!
Privesc cu jind la tine, asemeni lui Adam,
Eu nu gândesc c-o clipă am fost şi fericit,
Ci mor, mor de durerea că-n braţe nu te am.
83
[18 7 6]